Domnul și doamnele de piatră
Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2.216 m altitudine.
Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean; formarea lui este datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălţime și 12 metri în lăţime.
Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinităţi supreme din timpuri pelasgice. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidenţiat prin faţa proporţionată, buze severe și bărbie voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor; triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee.
Mulţi istorici merg până acolo încât spun că Marele Sfinx de la Giza, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazează pe nişte asemănări care sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare, cum ar fi faptul că Sfinxul din Bucegi are aceeaşi înălţime cu cel egiptean, de la Gizeh.
Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), căt și legendele și istoria locului, au făcut ca această formaţiune geologică să devină o atracţie turistică importantă.
În perioada 1966‑1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo a observat că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr‑un ansamblu sculptat într‑o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Omenirii”: „Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de altele, dar din rase diferite, precum şi de capul unui câine, care are rol de străjer al unei comori aflate într‑o „peșteră a tezaurului” în apropierea Omului”.
Se spune că acest loc a fost centru energetic folosit pe vremuri de extratereştri, multe legende circulând prin părţile locului în acest sens. În imediata apropiere a Sfinxului se află o anumită peșteră ce ar strânge mistere energetice deosebite. Aceste mistere energetice sunt atracţia multor oameni pasionaţi de acest subiect.
Alte zvonuri spun că tot aici ar exista o mină de uraniu, părăsită, ce nu mai este în funcţiune din al Doilea Război Mondial.
În vârful munţilor Bucegi, stâncile şochează prin formele lor umanoide, care au îndemnat oamenii să caute răspunsuri mistice cu privire la modelarea lor.
În jurul Sfinxului din Bucegi și al Babelelor s-au ţesut legende și s‑au învârtit zeci de teorii mitologice, nastrușnice ori doar amuzante. Unii afirmă că n‑ar fi naturale, ci modelate cu har și interes de mână omului, alţii că „pietrele“ din vârf de munte emană energii pozitive nemaiîntâlnite care au apărat ţara de duşmani, iar cei mai „originali“ spun că sunt – fără nicio îndoială – urme ale unei civilizaţii extraterestre.
Printre presupuneri se numără faptul că „Atlasul“ din mitologia greacă n‑ar fi altul decât vârful Omu din Bucegi, că Prometeu a fost înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, că Babele ar fi nişte altare ciclopice ale vechii populaţii pelasgice, sau că Sfinxul Bucegilor ar fi fost modelat de daci. De altfel, asemănarea izbitoare a Sfinxului cu un cap de dac acoperit cu o cusmă a îndemnat perpetuarea miturilor.
Mituri demontate
Uriaşul cap de om din vârf de munte, atracţie turistică şi „minune“ care suscită interesul turiştilor şi al cercetătorilor, este, în fapt, doar o stâncă modelată în urma acţiunii îndelungate a îngheţului şi dezgheţului, roasă de vânt şi de ploaie. Pe scurt, natura a ales forma acestor stânci de la înălţime: cea de ciuperci (Babele) sau de cap uman (Sfinxul). Totuşi, s‑au format de-a lungul timpului mai multe teorii care aduc în discuţie intervenţia umană asupra acestor stânci ori să treacă „monumentele“ pe lista enigmelor lumii.