Categorie: turism

Castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinta regelui Carol I al Romaniei (1866-1914), dupa planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch si Karel Liman, si a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Bernhard Ludwig din Viena.

Este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din Romania, avand caracter de unicat si este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al Romaniei in 1866, viziteaza pentru prima data Sinaia – atunci un mic sat de munte – in luna august a acelui an, ramanand incantat de frumusetea respectivelor locuri. Devenit ulterior Regele Carol I al Romaniei (1839–1914), sub a carui domnie tara si-a castigat independenta, acesta a hotarat construirea unui castel intr-un loc retras si pitoresc. In 1872, Coroana a achizitionat 1.300 de kilometri patrati de teren langa raul Piatra Arsa. Mosia a fost numita Mosia Regala a Sinaiei iar Principele a comandat construirea unei rezerve regale de vanatoare si a unei resedinte de vara pe proprietate.

Primele trei planuri de proiectare depuse pentru Peles au fost copii ale altor palate din Europa de Vest, iar regele Carol I le-a respins pe toate ca fiind lipsite de originalitate si fiind prea costisitoare. Arhitectul german Johannes Schultz a castigat proiectul prezentand un plan original, care a fost pe gustul regelui: o vila alpina grandioasa ce combina diferite trasaturi ale stilurilor clasice europene, urmand mai ales eleganta italiana si estetica germana de-a lungul liniilor renascentiste. Lucrarile au fost conduse si de arhitectul Carol Benesch.

Situata intr-un cadru natural feeric, manastirea dateaza din secolul al XVII-lea si reprezinta identitatea istorica a orasului care si-a luat numele de la aceasta, fiind prima constructie pe acest teritoriu.

Fondatorul Manastirii Sinaia este spatarul Mihai Cantacuzino care impreuna cu mama sa, Elena si cu sora sa Stanca, a facut un pelerinaj la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret etc.)

Se afla situata in cartierul Cumpatu, singurul cartier al orasului Sinaia asezat pe malul drept al raului Prahova. In destinul stralucit al lui George Enescu, orasul Sinaia si vila “Luminis” au o semnificatie aparte. George Enescu si-a organizat viata in asa fel incat, in perioada dintre concerte sa-si afle ragazul de a putea compune, facandu-si un refugiu din vila de la Sinaia.

Vila nu a fost construita intamplator la Sinaia, deoarece Enescu a fost legat atat sentimental, cat si profesional de acest oras, datorita sprijinului reginei Elisabeta, Castelul Peles, fiind pentru el o poarta de lansare in lumea muzical-culturala a epocii. Intreaga vila este mobilata si aranjata cu rafinament si imaginatie, reunindu-se in mod armonios si original, elementele omamentale si de mobilier in stilurile romanesti si orientale.

Bucurandu-se de admiratia reginei Elisabeta – celebra protectoare a artelor cu pseudonimul de poeta Carmen Sylva – George Enescu a fost invitat deseori sa cante la Castelul Peles. La seratele date de regină – pe care o acompania – inspirat de unele poeme ale acesteia a compus câteva lieduri. Iata ce reprezenta pentru el protectoarea artelor: ”Regina Elisabeta judeca oamenii si lumea dupa inima-i curata si generoasa. Pentru mine, Ea a fost o prezenta supraomeneasca, o fiinta cu nimb, departata de oamenii obisnuiti, revarsand numai lumina si bunatate…”

Gazda a numeroase conferinte, simpozioane, congrese si reuniuni nationale si internationale, cazinoul este, in acelasi timp, locul preferat pentru organizarea unor expozitii deosebite de arta plastica si fotografie, lansari de carte, concerte si spectacole.

Cazinoul este situat în parcul „Dimitrie Ghica” si a fost, de asemenea, construit la initiativa regelui Carol I. Constructia a inceput in anul 1911 si a fost terminata un an mai tarziu, cazinoul fiind inaugurat in 5 iulie 1912. Inchis temporar, printr-un decret regal, in timpul celui de al doilea razboi balcanic, va fi reinaugurat in 1913, printr-un concert al tanarului, pe atunci, genial violonist roman George Enescu.

Lucrarile au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, care era si autorul planurilor.

Cazinoul l-a avut ca prim actionar pe baronul de Marçay, actionar si al cazinoului din Monte-Carlo, dupa arhitectura caruia a fost construit si cel din Sinaia.

Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine.

Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.

Din punct de vedere istoric şi chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinităţi supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate şi putere, acest lucru fiind evidenţiat prin faţa proporţionată, buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee.

Mulţi istorici merg până acolo încât spun că Marele Sfinx de la Giza, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazează pe nişte asemănări care sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare, cum ar fi faptul că Sfinxul din Bucegi are aceeaşi înălţime cu cel egiptean, de la Gizeh.

Una dintre cele mai impresionante cascade din România este situată pe versantul estic al Munţilor Bucegi, pe pârâul care izvorăşte de la poalele Munţilor Jepi. Cu o înălţime de 15 metri, Cascada Urlătoarea atrage în fiecare an mii de turişti dornici să se refugieze într-un loc unde spectacolul neîntrerupt al apei îmbie la relaxare şi delectare.

Denumirea cascadei vine de la zgomotul puternic pe care îl scot apele aflate în cădere. O legendă locală spune însă că vuietul cascadei ar fi de fapt plânsul necontenit al unei păstoriţe care, speriată de dragostea a doi fraţi, s-ar fi aruncat de pe stânci.

Pe lângă principala cădere de apă, la câteva sute de metri mai sus se mai găsesc două cascade mai mici, denumite Urlătoarea Mare şi Urlătoarea Mică. Turiştii ajung însa mai rar acolo, întrucât traseul nu este amenajat.