Castelul Peles, resedinta de vara a Regilor Romaniei

Fondat in 2005      

Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia – atunci un mic sat de munte – în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea respectivelor locuri. Domnitorul hotărăşte construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Câţiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede româneşti cu chipul lui Carol I.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleşului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima ţării.

Peleşul a căpătat apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) şi 1925.

Castelul a fost declarat muzeu în 1953. În ultimii ani ai regimului comunist, între 1975 – 1990, Nicolae Ceauşescu a ordonat închiderea domeniului pentru public. Singurele persoane acceptate în acest domeniu au fost cele de întreţinere, militare şi personalul de pază. Întreaga zonă a fost declarată o zonă de interes protocolar.

Cele mai importante săli de vizitat sunt:

Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri şi statuete. Plafonul mobil din sticlă, acţionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopţile de vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman. Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur. Chiar şi pentru cei mai putin familiarizaţi cu universul cărţilor, există un punct de atracţie: uşa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărţi, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului. Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4.000 de piese europene şi orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai preţioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România. Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinţa reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurthala. Sala Florentină, denumită şi Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene. Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo. Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea. Sala de Concerte, amenajată în 1906, se află la etajul I. Instrumentele muzicale prezente aici sunt un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Blüthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi. Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei (care n-a mai avut loc) a împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Alte săli:

Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveţia.
Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător şi un pupitru pentru audienţe.
Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 şi are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea.
Salonul Turcesc care adăposteşte o colecţie de vase turceşti şi persane în alamă.
Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.

Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, piese datând din secolele XV şi XVII.

De jur împrejurul său, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.

După Castelul Bran, Peleşul este considerat al doilea muzeu din ţară căutat de turişti. Numai în anul 2006 i-au trecut pragul peste 250.000 de vizitatori din ţară dar şi din SUA, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă. În primele şase luni din 2010, 80.000 de turişti au vizitat castelul Peleş.

Importanţa Castelului este dată şi de măsurile de securitate existente: pază militară, supraveghetori şi camere video